
UPDATE Un bărbat a fost reţinut după ce a intrat cu maşina în mulţime la parada echipei Liverpool
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut, după ce a intrat cu maşina în mai multe persoane, care sărbătoreau pe străzi triumful echipei Liverpool în campionat. Incidentul a avut loc în timp ce mii de fani s-au strâns pe străzile oraşului pentru a sărbători titlul obţinut de Liverpool în Premier League.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Ne ocupăm în prezent de rapoartele unei coliziuni rutiere în centrul oraşului Liverpool. Am fost contactaţi la puţin după ora 18:00 astăzi, luni 26 mai, în urma rapoartelor că o maşină a fost în coliziune cu mai mulţi pietoni pe Water Street. Maşina s-a oprit la faţa locului şi un bărbat a fost reţinut. Serviciile de urgenţă sunt în prezent la faţa locului. Vom emite mai multe actualizări pe măsură ce le vom avea”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Fanii s-au strâns pe străzi, iar fumul roşu i-a întâmpinat pe jucători de-a lungul drumului.
Premierul Keir Starmer, prim-ministrul Regatului Unit, a reacţionat făcând referire la „scene îngrozitoare”. „Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei răniţi sau afectaţi”, a declarat el, adăugând că este «ţinut la curent cu evoluţiile» şi că solicită ca poliţiei să i se acorde «spaţiul de care are nevoie pentru a-şi desfăşura ancheta».
„Am fost contactaţi la scurt timp după ora 18:00, în urma unor rapoarte privind o maşină care a intrat în coliziune cu mai mulţi pietoni pe Water Street”, a precizat poliţia. „Maşina s-a oprit la faţa locului şi un bărbat a fost arestat. Bărbatul arestat este un britanic alb în vârstă de 53 de ani din zona Liverpool. Rugăm oamenii să nu speculeze cu privire la circumstanţele incidentului. Investigaţii complete sunt în curs de desfăşurare pentru a stabili circumstanţele care au condus la coliziune”, a precizat poliţia.
O înregistrare video care circulă pe reţele arată o maşină de culoare închisă care vine pe stradă cu o viteză destul de mare. Aceasta intră în coliziune cu prima persoană înainte de a se îndrepta, aparent în mod deliberat, spre o mulţime compactă, luând cu ea mai multe persoane pe carosabil. După câteva secunde, vehiculul se opreşte în cele din urmă, înainte de a fi înconjurat de un număr mare de persoane.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.