G4Media.ro

Percheziţii la firme şi persoane suspectate de reciclare fictivă / Ar fi…

sursa foto: IPJ

Percheziţii la firme şi persoane suspectate de reciclare fictivă / Ar fi emis documente false privind cumpărarea şi reclarea ambalajelor din sticlă, PET şi plastic / Prejudiciu de 8 milioane de lei

Poliţiştii Poliţiei Sectorului 1 şi procurorii fac, miercuri, 13 percheziţii la firme şi persoane suspectate de reciclare fictivă. Încă din 2022, cei vizaţi ar fi emis documente false privind cumpărarea şi reclarea ambalajelor din sticlă, PET şi plastic şi au produs un prejudiciu de 8 milioane de lei, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

”În cursul zilei de astăzi, 4 iunie 2025,  în cadrul Operatiunii JUPITER, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, organele de cercetare penală ale Poliţiei Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 13 percheziţii domiciliare, pun în aplicare 4 mandate de aducere şi 14 ordonanţe de ridicare înscrisuri într-o cauză penală ce vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave şi instigare sub forma participaţiei improprii la înşelăciune în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave”, anunţă, miercuri, Parchetul General.

Procurorii precizează că, în perioada aprilie 2022 – aprilie 2023, reprezentanţi şi angajaţi ai unor societăţi comerciale cu activitate în domeniul colectării şi reciclării deşeurilor au indus şi menţinut în eroare mai multe organizaţii autorizate să implementeze obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OTR-uri).

”Aceste acţiuni ar fi avut loc în contextul executării unor contracte ce vizau colectarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje din sticlă, PET şi plastic, prin emiterea de facturi susţinute de documente falsificate sau care atestă fapte nereale, privind achiziţii şi reciclări fictive. Prejudiciul total estimat din aceste foloase patrimoniale injuste este de 5.661.617,69 lei”, anunţă Parchetul General.

De asemenea, în cursul anului 2022, prin inducerea în eroare a OTR-urilor, s-a produs şi un prejudiciu în valoare de 2.905.406,8 lei Administraţiei Fondului pentru Mediu, prin obţinerea injustă a scutirii de la plata contribuţiei de 2 lei/kg, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. d) şi v) din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

Procurorii precizează că persoana vătămată este Administraţia Fondului pentru Mediu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.

OSZAR »